Folosește această regulă atunci când trebuie să iei decizii grele

În fiecare secundă luăm câte o decizie, iar fiecare decizie pe care o luăm contribuie la șlefuirea persoanei noastre. Există momente în care suntem nevoiți să luăm decizii grele și foarte importante care ne vor schimba cursul vieții pentru totdeauna.

Despre astfel de decizii și modul în care trebuiesc luate, este explicat în cartea Decisive: How to Make Better Choices in Life and Work, iar cei de la Fast Company au oferit pe blogul lor un mic extras.

Ia deciziile cele mai grele

Robin Sharma spune la un moment dat într-unul din podcasturile sale ca dacă vrei să fii un maestru al vieții tale trebuie să înveți să iei deciziile care îți provoacă cel mai mult disconfort pe moment, dar care pe termen lung se vor dovedi niște decizii sclipitoare.

Ținând cont de acest lucru, atunci când ești pus în fața unei decizii grele ia în considerare următoarea regulă.

Regula 10/10/10

Când te vei confrunta în viață cu o decizie grea, simplifică lucrurile și folosește această regulă. Pune-ți următoarele 3 întrebări:

  1. Cum mă voi simți peste 10 minute?
  2. Cum mă voi simți peste 10 luni?
  3. Cum mă voi simți peste 10 ani?

De ce este importantă această regulă?

Pentru că suntem obișnuiți să luăm decizii care să ne satisfacă confortul emoțional cât mai repede, dacă se poate chiar instantaneu. Fie că ne dăm seama sau nu, suntem dependenți de rezultate, iar dacă nu le obținem cât mai repede ori ne pierdem entuziasmul, ori renunțăm.

Lumina reflectoarelor se află pe sentimentele din prezent. Regula 10/10/10 te ajută să muți această lumină și înspre sentimentele din viitorul apropiat sau cel îndepărtat, pentru a-ți putea crea o imagine de ansamblu asupra vieții tale.

Regula 10/10/10 te provoacă să te gândești la următoarele 10 luni și la următorii 10 ani cu aceeași „prospețime” cu care te gândești la următoarele 10 minute.

Exercițiu

Să pesupunem că ai doar 20 de ani dar totuși vrei să o ceri în căsătorie pe aleasa inimii tale. Hai să vedem cum aplici regula 10/10/10 în acest caz.

Cum mă voi simți peste 10 minute?

Peste 10 minute mă voi simți foarte fericit pentru ca am avut curajul să fac acest pas. Probabil că mă vor încerca noi sentimente.

Cum ma voi simți peste 10 luni?

Peste 10 luni ma voi simți bine. Mă voi acomoda cu partenera mea ca fiind soția mea și vom fi o familie adevărată.

Cum mă voi simți peste 10 ani?

Peste 10 ani, chiar dacă vom mai fi sau nu împreunaă, mă voi simți o persoană împlinită. Dacă voi greși mă voi bucura că am facut această greșeală încă de tânăr și voi învăța multe din ea. Iar dacă vom fi tot împreună, vom fi o familie fericită, cu copii frumoși și fericiți.

 

Tu ai fost nevoit să iei o astfel de decizie grea în viața ta? Care este aceea?

Leave a Reply